Ce trebuie să facem pentru a avea o grădină permanent înflorită?

Primăvara, în general, grădina fiecăruia dintre noi este plină de culoare, zeci de flori îți sar în ochi. DAR, după aceeea? Nu ți-ai dori să există continuitate? Tot ceea ce ai de făcut este să-ți faci un mic plan pentru a-i oferi grădinii tale viață, pe tot parcursul anului. Există o multitudine de bulbi sau o serie de plante perene care înfloresc toată vara, unele chiar până toamna, târziu.

Informează-te. Gândește-țe bine. Planifică. Aranjează și combină. Admiră.

Cam acestea ar trebui să fie etapele pe care le-ai avea de parcurs pentru a avea o grădină  mereu înflorită.  

Pregătirea este cheia succesului

Să începem cu începutul, nu-i așa? Inventariază plantele pe care le ai deja în grădină și notează-ți toate detaliile referitoare la ele: când înfloresc, înălțimea lor, culoarea, forma, textura. Va trebui să ai în vedere aceste elemente atunci când îți planifici grădina. Lista este importantă în ideea în care, doar așa vei putea constata, unde și în ce moment al anului există ”goluri” de înflorire. Poți pune accent pe culoare, formă sau dimensiuni, depinde ce-ți dorești. Aranjează-le după bunul tău plac, lasându-ți imaginația să zboare.

 Analizează acele ”goluri”

Odată ce ai colectat toate informațiile de care ai nevoie este momentul să treci la treabă și să acționezi în consecință:

- fă o listă cu ceea ce îți lipsește: plante înalte sau scunde, de o anumită culoare, acoperitoare de sol sau altele destinate să umple spații rămase goale, cu înflorire primăvara, vara sau toamna, cățărătoare sau de plantat în ghiveci, iubitoare de umbră sau de soare etc.

- fă încă o listă cu bulbii care înfloresc vara și plantele perene pe care ți le dorești, având grijă să notezi ce culoare preferi, momentul înfloririi, înălțimea, textura, aspectul etc.

- în consecință, decide exact care sunt bulbii si plantele de care ai nevoie

- creați-vă un fel de orar/program (pe care să-l urmați cu atenție) urmând recomandările în ceea ce privește perioada optimă de plantare, cât și ghidul propriu-zis de plantare al produselor pe care doriți să le adăugați în grădină

- aveți răbdare. Acest proces - al creării straturilor cu bulbi și plante perene care să fie mereu în floare - este unul laborios, minuțios, care necesită timp, dedicare, atenție și grijă. Dar merită tot efortul, nu-i așa?

În cele din urmă, nu avem niciodată suficiente plante în grădină! Știi că ești un adevărat grădinar atunci când constați că ți-ar mai trebui, măcar încă una! 

Spor la grădinărit!

            


0